În această poveste
„Cât ai din uleiul ăsta?”
Îmi amintesc și acum întrebarea. Mi-a pus-o un medic veterinar din Plovdiv, când am mers la el pentru a doua oară. La prima întâlnire îi povestisem prin ce trecusem și îi lăsasem puțin din uleiul meu CBD, împreună cu toate documentele însoțitoare.
Pentru mine a fost unul dintre cele mai frumoase momente din toată povestea Cannapopolis. După ani de muncă, împrumuturi și încercări care se încheiau cu pierderi, vedeam în sfârșit o șansă să merg mai departe.
Până atunci ajunsesem să nu mai am bani de facturi. Rămăsesem cu o recoltă pe care nu reușeam să o vând de ani întregi. Devenisem tată exact când stăteam cel mai prost cu banii. Și fusesem arestat. De două ori.
Ca să explic de ce întrebarea aceea a însemnat atât de mult pentru mine, trebuie să mă întorc la început.
2020: greșeala de la care a pornit totul
La începutul anului 2020 am fost arestat pentru cultivarea marijuanei. O făceam ilegal. A fost greșeala mea și îmi revenea răspunderea pentru ea.
Povestesc deschis despre asta, pentru că de aici începe adevărata poveste Cannapopolis.
În timpul interogatoriilor, cât eram în arest, am auzit pentru prima dată că și în Bulgaria exista o cale legală de a cultiva canabis cu un conținut scăzut de THC. Da, ați înțeles bine. Chiar polițiștii mi-au deschis ochii: puteam folosi ceea ce știam să fac într-un scop bun și în mod legal. Până atunci nici nu-mi trecuse prin minte. Îmi amintesc cât de mult m-a surprins această posibilitate.
Eram dezorientat. Îmi creasem o problemă serioasă în viață, iar lucrul la care mă pricepeam cel mai bine era să cultiv această plantă. Am început să mă întreb cum aș putea folosi altfel ceea ce învățasem. Voiam să îndrept lucrurile și să construiesc ceva de care să pot fi mândru. Voiam ca ceea ce știam să fac să le fie de folos oamenilor. Cu alte cuvinte, voiam ca existența mea aici, pe pământ, să aibă un rost.
Am început să citesc, să pun întrebări și să caut oameni care să-mi explice regulile. N-am să uit cum am sunat chiar la Ministerul Agriculturii, ca să-mi explice întreaga procedură, pas cu pas. Mă interesau tot mai mult canabisul și canabidiolul, cunoscut sub numele de CBD. Treptat, dorința de a găsi o ieșire s-a transformat într-un plan concret: să aflu ce autorizații erau necesare pentru cultivare și cum aș putea construi o afacere pornind de aici.
Obținerea autorizației s-a dovedit a fi încă un obstacol. Familia și cei apropiați m-au sprijinit mereu necondiționat. De data aceasta, tata m-a ajutat și cu ceva foarte concret. Nu avea antecedente penale și a fost de acord să mă ajute cu cererea.
După ce a fost emisă autorizația, m-am apucat de treabă.
Oamenii care mi-au rămas alături
Am vorbit mereu despre familia mea când am povestit despre Cannapopolis. Sprijinul lor înseamnă enorm în această poveste și vreau să explic ce a însemnat pentru mine.
Cei apropiați mi-au dat curajul să încerc să-mi pun viața în ordine. Soția mea mi-a fost alături pe tot parcursul. Părinții mei credeau că pot face ceva cu sens prin munca mea, chiar și atunci când încă nu aveam niciun rezultat pe care să li-l arăt.
Cultivam canabis cu un conținut scăzut de THC, sub 0,2%. Eu coordonam munca pe câmp. Angajam oameni când aveam nevoie de ajutor și îngrijeam plantele împreună. Dar răspunderea pentru recoltă și pentru decizii îmi revenea mie.
Pe atunci credeam că, dacă reușesc să obțin o recoltă bună, voi găsi și o piață pentru ea. Aveau să urmeze trei ani cumpliți până să înțeleg câte lucruri nu luasem în calcul. Un lucru vă pot spune: e un drum care trebuie parcurs.
Aveam recoltă. Nu aveam vânzări. Ani la rând.
Primul an a trecut cu documentare, acte și pregătiri: autorizație, teren și bani. Apoi am cultivat doi ani la rând. N-am găsit o piață nici pentru prima recoltă, nici pentru a doua. În anul următor n-am mai cultivat, dar am continuat să caut o ieșire. Întrebarea era mereu aceeași: ce fac cu ceea ce am produs și de ce e atât de greu să transport, să prelucrez și să vând recolta?
Îmi investisem toți banii. Luasem împrumuturi de la oameni care mă cunoșteau și aveau încredere în mine. Aveam tone de masă vegetală uscată și o cantitate uriașă de muncă în spate, dar nu reușeam să vând recolta și să-mi recuperez investiția. Așa au trecut anii din 2020 până în 2023: pregătiri, cultivare și căutarea unei ieșiri.
Ca să pornesc o asemenea afacere, aveam nevoie de mult mai mult decât de priceperea mea pe câmp. Trebuia să înțeleg cerințele de transport și prelucrare, să aflu ce documente erau necesare, să găsesc partenerii potriviți și să ajung la clienți. Fiecare pas cerea și mai mult timp și, ce era mai greu, și mai mulți bani.
Pe drum am întâlnit și oameni care promiteau să mă ajute, dar care până la urmă mă duceau cu vorba sau mă înșelau.
A trebuit să-mi iau un al doilea loc de muncă, ca să pot plăti facturile și să-mi întrețin familia. Bineînțeles, continuam să caut o soluție pentru recoltă și pentru proiectul în care investisem deja atât de mult. Atât de mult, încât pur și simplu nu mai puteam lua în calcul să renunț.
Tocmai într-una dintre cele mai grele perioade s-a născut fiica mea.
Să devin tată a fost o bucurie imensă. Pentru noi, ea a venit și cu multe griji. Nu aveam bani exact când aveam cea mai mare nevoie de ei. Povara apăsa deja pe întreaga mea familie și îmi dădeam seama de asta în fiecare zi.
Soția mea continua să mă sprijine. Eu continuam să caut o ieșire. Și astăzi, când povestesc toate acestea, mi se pare important să nu uit cât au avut de dus și cei de lângă mine.
În anii aceia am continuat și să învăț. Am urmat cursuri la Learn Sativa, o organizație de formare în domeniul canabisului din Florida, și căutam o cale să pun în practică ce învățasem. Investești timp și bani, încerci, greșești și, treptat, îți dai seama cât de mult mai ai de învățat.
Încă o pierdere pe drumul spre ulei
Treptat, am ajuns la concluzia că trebuie să găsesc o cale prin care recolta mea să fie prelucrată în ulei. Vedeam în asta șansa de a crea un produs finit, pe care să-l pot susține cu încredere, și de a începe să vând.
Pentru a-mi prelucra recolta în ulei CBD, trebuia să găsesc un partener în afara Bulgariei. Am început să cercetez posibilitățile din țările vecine.
Prima mea încercare a fost legată de România. Atunci am fost arestat din nou, existând suspiciunea că încărcătura era marijuana. Au reținut duba și recolta pe care o transportam în ea.
După analizarea încărcăturii, am fost eliberat. Din păcate, am plecat fără dubă și fără recoltă. Au rămas reținute ca probe în acest caz.
Mi-e greu să descriu cum mă simțeam. Căutasem o cale să fac pasul următor, iar acum mă întorceam din nou acasă cu o pierdere uriașă. Toate acestea veneau după ani de efort și greutăți financiare.
Părinții mei începuseră să se întrebe dacă nu cumva îmi pierdusem mințile, fiindcă mă țineam în continuare de această idee. Astăzi pot spune asta zâmbind, dar înțeleg de ce erau îngrijorați. Din afară, probabil că era foarte greu de văzut unde duceau toate acestea.
Uneori și mie totul îmi părea un joc de noroc: luam bani, îi investeam cu speranța că de data asta voi reuși și îi pierdeam. Apoi o luam de la capăt. Și iar.
Deși știam cât de grea era situația, cumva renunțarea nici nu intra în discuție. Tocmai de aceea, în ciuda a tot ce se întâmplase, continuam să caut o firmă care să-mi prelucreze recolta.
Grecia: ultima încercare pe care mi-o puteam permite
Am găsit o companie din Grecia care făcea exact acest tip de extracție.
Pentru mine era ultima șansă pe care mi-o puteam permite. Nu mai aveam bani pentru încă o încercare. Trebuia să-i cer din nou unui prieten un împrumut și, încă o dată, cineva trebuia să aibă încredere în mine după tot ce se întâmplase.
A hotărât să mă ajute.
Am pregătit un lot de aproximativ o sută de kilograme de masă vegetală uscată și am pornit spre Grecia. De data aceasta am trecut granița fără probleme și am ajuns la companie. Oamenii de acolo au primit materia primă pentru prelucrare.
Îmi amintesc cât de surprins am fost că totul a decurs atât de firesc. După atâtea obstacole, ajunsesem în sfârșit la oameni care puteau face exact lucrul de care aveam nevoie. Chiar atunci, poate pentru prima dată în viața mea, mi-a fost teamă să mă bucur.
După toți acești ani, când am avut în sfârșit uleiul extras, am fost cu adevărat fericit. Vedeam, în sfârșit, rezultatul următorului pas important. Florile de canabis pe care le îngrijisem ajunseseră la prelucrare, iar acum aveam un ulei bogat în canabidiol, în care credeam foarte mult.
Bineînțeles, mai aveam mult de lucru: documente, pregătirea produsului pentru piață, cheltuieli noi. Încă trebuia să găsesc clienți. Dar de data aceasta aveam măcar cu ce să merg la ei.
„Cât ai din uleiul ăsta?”
În timp ce căutam clienți, am întâlnit un om care m-a sfătuit să merg la clinici veterinare și să vorbesc cu medicii de acolo.
I-am urmat sfatul. Am mers la o clinică veterinară mare din orașul meu, Plovdiv. I-am povestit unuia dintre medici cum începusem, prin ce trecusem și ce reușisem să produc. I-am lăsat puțin ulei în dar.
La următoarea vizită a venit întrebarea cu care am început această poveste:
„Cât ai din uleiul ăsta?”
Îmi amintesc și acum, de parcă ar fi fost ieri. După atâta timp în care încercasem să-mi explic ideea și să-i găsesc un drum, cineva arăta un interes concret pentru produsul meu.
Întâlnirea aceea mi-a dat o direcție. Am început să caut ocazii de a vorbi cu medici veterinari și din alte orașe. Treptat, îmi făceam contacte și găseam clienți. Apoi am început să-mi prezint munca și farmaciilor, clinicilor, magazinelor și altor firme.
Afacerea a crescut puțin câte puțin. Mergeam, mă prezentam, povesteam, răspundeam la întrebări. Învățam să vând și să construiesc relații cu oamenii. Fiecare nouă șansă venea după și mai multă muncă.
Așa a început Cannapopolis să-și găsească locul.
Unde sunt astăzi și de ce continui
Astăzi colaborez cu oameni din toată Europa. Cannapopolis continuă să se dezvolte, iar eu continui să învăț la fiecare pas.
Sunt mândru de drumul parcurs. Știu de unde am plecat și câți oameni m-au ajutat să ajung aici. Le sunt recunoscător din suflet.
Drumul acesta m-a învățat să-mi asum responsabilitatea pentru deciziile mele. Vreau să merg mai departe cu aceeași atitudine: să vorbesc sincer despre ce am trăit și să-i respect pe oamenii care au încredere în mine.
Prima mea greșeală rămâne parte din viața mea. Dar după ea am putut alege cum să merg mai departe. A durat ani, a costat mult și i-a afectat pe oameni pe care îi iubesc. Sunt recunoscător că mi-au rămas alături în timp ce încercam să-mi găsesc direcția.
A meritat? Pentru mine, da.
Povestea Cannapopolis continuă. Eu continui să muncesc la ea.
Vă mulțumesc că v-ați făcut timp să cunoașteți omul din spatele numelui. Dacă povestea mea v-a mișcat, aș vrea să vă rog să o împărtășiți unui prieten. Cred că fiecare poate găsi în ea ceva de folos și pentru propriul drum. Iar dacă vreți să-mi spuneți ceva sau să mă întrebați despre drumul până aici, îmi puteți scrie. Voi răspunde cu drag.
Vă mulțumesc că v-ați alăturat conversației.
Comentarii
Se încarcă comentariile…